«

»

Oct 27 2019

Imprimer ce Article

Trouble bipolaire- romain en serie 15 Contu Aurel

ziua a cincisprezecea

 

Rezumat

Virgil Morel, personajul principal, se internează într-o clinică psihiatrică la indicațiile medicului său curant, Julien, prieten cu doamna Adelaide, directoarea clinicii, cu care acesta are o relație de dragoste tensionată. Dorind să scape de ea, el o omoară, punând totul în spatele lui Virgil. Urmează o investigație psihologică complicată, condusă de comisarul Marquette.

Plimbarea cu elicopterul din creierul Alpilor francezi se terminase rapid. Julien abia acceptase cătușele, deși fusese informat că aceasta este regula. Mergea la judecătorul care îl trimisese acolo, însoțit de paznici și de directorul spitalului. Nu putea însă scăpa de cuvintele altui paznic: „Dacă te întorci, ești mort!”. Trebuia să găsească o cale de a scăpa înainte să fie prea târziu. Procurorul care  preluase cazul  dispuse trimiterea sa către comisia medicală. Era momentul potrivit. O putea face din spital înainte de a ajunge la comisie. „Stăpânul”, directorul, nu avea voie să stea cu el în timpul examenului. Nici paznicii. Spitalul avea multe ferestre deschise, așa că nu era prea dificil să-și pună în practică planul. Se strecurase cu mare atenție printre mașinile din parcare și printre paznicii spitalului, care glumeau și fumau după bunul plac, fără să bănuiască nimic. Când ajunse pe stradă, luase un taxi spre casa lui și coborâse într-un garaj privat unde ținea un SUV. Mașina era înmatriculată pe numele unui prieten, iar numerele erau diferite de cele ale Mercedes-ului, deja cunoscute de autorități. Pornise imediat de acolo, la întâmplare, încercând să iasă din vizorul poliției. Părăsind orașul, trecuse pe banda stângă, adică pe DN1, gândindu-se să se ascundă departe, undeva în Touloouse, de exemplu, locul său de naștere. Își păstrase cabinetul medical deschis la începutul carierei de doctor, fără nicio activitate, desigur, despre care nimeni nu auzise încă. Devenise puțin îngrijorat, văzând lumina de la primul etaj, unde se aflau camerele pacienților. Înarmat cu un pistol și un bisturiu, intrase brusc în cameră, folosind cheia de urgență. Se calmase după ce îl recunoscu pe Virgil, întins în pat.
– Ce faci aici? întreabă el
– Mă ascund, spuse el. Comisarul Marquette mă suspectează că am omorât polițiști.
– Și ai omorât polițiști?
– Habar n-am, nu-mi amintesc nimic! Și nimeni nu mă crede! Tu rebuia să fii în închisoare?
– Mai rău, într-o casă de nebuni! Unul dintre ei a vrut să mă omoare și i-am tăiat gâtul. Acum toată poliția e după mine!

– Și după mine! spuse Virgil. Întrebarea este ce facem?
– Deocamdată stingem lumina și rămânem aici un timp. Ai bani?
– Da, trei mii.
– Puțin, dacă ajung o săptămână! Va trebui să obținem bani. Ai vreo idee?
– Există, cred, o singură soluție: furam din benzinării, centre comerciale, bancomate, de oriunde! Este destul de riscant, dar nu avem ce face!

– Vom face și asta, dacă este necesar și, în final, de ce nu, vom pleca chiar şi din Franța. Nu mai vreau să mă întorc la poliție sau la ospiciu, indiferent ce mi s-ar întâmpla!
– Ne vor vâna ca pe fiare!
– Le vom răspunde ca niște animale!

– Vorbești serios?
– Sper să nu fie cazul! Hai să mergem la biroul meu, unde avem rezerve strategice (băuturi, țigări, cafea, conserve, cookie-uri, etc!) și o ieșire secretă … în caz de urgență.

le quinzième jour

Résumé

Virgil Morel, le personnage principal, se rend dans une clinique psychiatrique selon les instructions de son médecin, Julien, un ami de Mme Adelaide, la directrice de la clinique, avec laquelle  il entretient une relation amoureus tendue. Voulant se débarrasser d’elle, il la tue, mettant tout en place derrière Virgil. Suit une enquête psychologique compliquée, dirigée par la commissaire Marquette.

Le trajet en hélicoptère, depuis le cerveau des Alpes françaises ça avait fini vite. Julien avait à peine accepté les menottes, même s’il avait été informé que c’était la règle. Il allait voir  le juge qui l’avait envoyé là-bas, accompagné des gardes et du directeur de l’hôpital. Il ne pouvait pas s’échapper cependant des paroles d’un autre garde.:

„si tu reviens, tu es mort!”. Il devait trouver un moyen de s’échapper avant qu’il ne soit trop tard. Le procureur qui avait repris l’affaire avait ordonné son envoi à la commission médicale. C’était le bon moment. Il pouvait le faire depuis l’hôpital avant d’arriver à la commission.

Le “maître” n’avait pas le droit de rester avec lui pendant l’examen. Les gardes non plus. L’hôpital avait beaucoup de fenêtres ouvertes, donc ce ne’était pas trop difficile de mettre leur plan en pratique. Il avait faufilé avec grande attention parmi les voitures du parking et parmi  les gardes de l’ hospice, qui plaisantaient et fumaient à volonté , sans  rien soupçonner.

Ayant atteint la rue, il prend un taxi vers chez lui, depuis il était descendu devant un garage privé où il tenait un véhicule utilitaire sport. La voiture était enregistrée au nom d’un ami et les numéros étaient différents de ceux de la Mercedes, déjà connus par les autorités. Il avait immédiatement commencé à partir de là, au hasard, en essayant  sortir de la viseur de la police.

En quittant la ville, il était passé sur la bande de gauche, c’est à dire sur DN1, pensant se cacher loin, quelque part à Toulouse, par exemple, son lieu de naissance. Il avait gardé son cabinet médical,  ouvert au début de la carrière de docteur, sans activité, bien sûr, à propos de laquelle personne n’avait entendu encore. Il était devenu un peu inquiet, en voyant la lumière au premier étage, où se trouvaient les chambres des patients. Armé d’un pistolet et d’un scalpel, il étaiit entré soudainement dans la pièce, en utilisant la clé d’urgence. Il s’était calmé après avoir reconnu Virgil, couché dans son lit.

– Qu’est-ce que tu fais ici? le demande-t-il

– Je me cache, dit-il. La commissaire Marquette me soupçonne d’avoir tué des flics.

– Et as-tu  tué des flics?

– Je n’ai aucune idée, je ne me souviens de rien! Et personne ne me croit! Tu etais  d’être en prison?

– Pire, dans une maison par les fous! L’un d’entre eux voulait me tuer et je lui ai coupé le cou.  Maintenant, tous les policiers sont après moi!

– Et après moi! Virgil dit. La question est que faisons-nous?

– Pour l’instant, nous éteignons la lumière et restons ici pendant un temps. As-tu de l’argent?

– Oui, trois mille.

– Un peu, si les arrivent  une semaine! Nous devrons obtenir de l’argent. As- tu aucune idée?

– Il’existe , je crois,  qu’une seule solution: nous  volons de les stations-service, centres commerciaux, distributeurs automatiques de billets,  de n’importe où! C’est assez risqué, mais nous n’avons rien à faire!

– Nous ferons ça aussi, si nécessaire, et enfin, pourqoi pas, nous quitterons même de  la France.  je ne pas plus me retourne plus à la police ou à l’hospice,  quoi qu’il m’aurait arriver!

– Ils  vont nous chasser comme sur les bêtes!

– Nous allons les répondre comme les bêtes!

– Es-tu sérieux?

– J’espère ne pas être le cas! Allons à mon bureau, où nous avons des réserves stratégiques (boisson, cigarettes, café, conserves, biscuits, etc!) et une sortie secrète … en cas d’urgence.

0

Je suis un écrivain et poète, je vis en Roumanie, la ville de Piatra Neamt, écrire sur divers sites littéraires roumains et anglais, j'ai publié deux volumes de poésie, j'ai plusieurs volumes de prose et de poésie, qui j'espère publier bientôt et j'aime la vie.

Lien Permanent pour cet article : https://www.plume-de-poete.fr/trouble-bipolaire-romain-en-serie-15-contu-aurel/

Poster un Commentaire

avatar

Ce site utilise Akismet pour réduire les indésirables. En savoir plus sur comment les données de vos commentaires sont utilisées.

  S'abonner  
Me notifier pour :
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE